Mircea Cristescu: „Sunt mândru de Mihai Silvășan. E o durere pentru întreg clubul nostru”

Vicepreședintele clubului de baschet U-Banca Transilvania, Mircea Cristescu, a declarat după demsia tehnicianul Mihai Silvășan în urma înfrângerii cu Oradea din meciul 4 al semifinalei că este o durere mare în suflet, iar echipa trebuie să fie concentrată pe obținerea medaliilor de bronz.

„Personal, sunt mândru de omul Mihai Silvășan. A arătat întotdeauna caracter, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Nu pot să îl felicit pentru decizia luată, deoarece ne cunoaștem de foarte mult timp. Suntem împreună de 17 ani și este o durere mare în suflet. Este o durere pentru întreg clubul nostru.

Nu pot decât să accept decizia lui. Sunt ferm convins că va fi cu sufletul întotdeauna alături de noi. Iar noi vom fi întotdeauna alături de el. Mie îmi pare rău pentru această decizie, dar nu am ce să fac. O să vedem ce se va întâmpla pe viitor. La ora actuală, trebuie să fim focusați să obținem medaliile de bronz.

Vom vedea cum ne vom organiza, pentru că va trebui să ducem finalul de sezon așa cum suntem. Nu cred că va veni nimeni până la următorul meci. O să propun și în consiliul director să ne gândim și să luăm o decizie. Indiferent dacă vrem sau nu vrem, <<the show must go on>>, cum ar spune Queen„, a susținut Cristescu pentru site-ul oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.