Moral bun înainte de Braga: Victorie pentru CFR Cluj în faţa lui Dinamo pe Naţional Arena!

În cadrul etapei a opta a Ligii I, CFR Cluj s-a impus contra formaţiei în faţa căreia a pierdut primul trofeu pus în joc în acest sezon, Dinamo Bucureşti, în deplasare, pe National Arena, scor 1-0. Feroviarii din Cluj pleacă cu toate cele trei puncte din Capitală şi rămân în lupta pentru titlu, graţie primului gol reuşit de Rui Pedro în tricoul „vişiniilor”, venit în urma unei centrări perfecte a lui Ivo Pinto (’64).

foto: gsp.ro

Apărarea dinamovistă s-a clătinat în repetate rânduri, iar ocaziile au curs la poarta lui Bălgrădean, în special în prima repriză. Sougou, Bastos şi Kapetanos fiind responsabili în special cu hăituirea defensivei lui Bonetti, dar care nu a adus vreo schimbare pe tabelă. Ocaziile au început să se înmulţească la poarta lui Felgueiras abia spre sfârşitul meciului, fiind câteva ocazii timide, nou intraţii în repriza secundă, Axente şi tânărul Filip având şansa de a restabili egalitatea, dar reluările lor spre poartă au fost lamentabile. Norocul nu a fost de partea alb-roşilor.

CFR ţine aproape de podiumul Ligii I, după un debut nu prea convingător de sezon şi porneşte cu un moral bun înaintea primei partide din grupele Ligii Campionilor împotriva portughezilor de la Braga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.