Muzeul din Ciucea, locul unde istoria se întrepătrunde cu liniștea naturii

Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea constituie în aceste zile o alternativă perfectă de petrecere a timpului liber, în condiții de maximă siguranță și cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.

Astfel, clujenii, dar nu numai, sunt așteptați să treacă pragul domeniului de la Ciucea, un loc marcat de personalitatea marelui poet și om politic Octavian Goga.

Vizitatorii pot afla aici detalii interesante legate de viața și operele acestuia, istoria reședinței din localitatea clujeană, care a ocupat un loc special în inima poetului și, totodată, se pot bucura de căldura zilelor de primăvară în inima naturii. Porțile muzeului sunt deschise publicului vizitator zilnic, de marți până duminică, între orele 9.00 și 17.00 (ultima intrare fiind la ora 16.30).

Reamintim, în acest context, faptul că Muzeul Memorial „Octavian Goga” deține un patrimoniu imobil format dintr-un teren de 28.000 de m² pe care sunt amplasate nouă clădiri clasate în patrimoniul cultural național ca ansamblu monument istoric.

Acesta este format din următoarele construcții aflate în administrarea instituției muzeale: clădirea „Castel”, clădirea „Casa Alba”, clădirea „Casa Ady”, corp anexa A și B, clădirea „Mănăstire”, clădirea „Biserica din lemn”, clădirea „Mausoleu”, clădirea „Casa de pe stâncă” și clădirea „Teatru de vară”.

Dintre acestea, în temeiul Hotărârii Consiliului Județean Cluj nr. 2 din 28 ianuarie 2015, clădirea „Mănăstire”, Biserica de lemn împreună cu terenul aferent, precum și Casa de pe Stâncă au fost date în folosință gratuită Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pe o perioadă determinată, în aceste imobile funcționând în prezent Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.