Muzică și jocuri tradiționale, la Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Muzeul Memorial „Octavian Goga” Ciucea organizează joi, 23 septembrie 2021, un eveniment dedicat culturii și muzicii tradiționale.

Manifestarea, care are loc în cadrul Festivității de premiere a Concursului Național de Poezie „Octavian Goga”, ediția 2021, aduce în atenția participanților obiceiuri, tradiții și jocuri din satele Bucea și Negreni.

De la ora 17.00, în incinta instituției muzeale, vor evolua membrii Grupului tradițional al sătenilor din Negreni, jud. Cluj, coordonatori prof. Florina Varadi și pr. Marian Văcariu. Grupul a fost înființat la inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție care, prin biroul de cercetare, conservare și arhivare cultură și arte tradiționale, organizează campanii de culegere de folclor vocal și instrumental, dar și de obiceiuri și tradiții, în toate zonele etnofolclorice ale județului Cluj.

Totodată, vor fi prezenți membrii Grupului vocal bărbătesc „Craii Măgurii” din Bucea, coordonator pr. Mircea Dejeu.

Grupul are în componență săteni cu vârste cuprinse între 25 si 75 de ani, care prezintă cântece religioase, patriotice și de cătănie, repertoriu cu care au reprezentat localitatea și județul Cluj la mai multe concursuri destinate grupurilor vocal-folclorice bărbătești.

În cadrul manifestării va fi prezentat, în premieră, un film documentar etnografic, ce descrie viața și activitatea meșterului popular Viorica Tripon din Negreni, jud. Cluj – „Tezaur Uman Viu”, desemnat în acest an de Ministerul Culturii, la categoria prelucrarea fibrelor și firelor textile – țesături.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.