Nicolae Szoboszlay, condus pe ultimul drum de suporterii lui „U” Cluj, prieteni şi apropiaţi!

Fanii Universităţii Cluj, foşti şi actuali jucători ai clubului, antrenori, foşti colegi, rude şi prieteni, cu toţii l-au condus sâmbătă, 5 ianuarie 2019, pe ultimul drum pe fostul portar şi antrenor al „şepcilor roşii” – Nicolae Szoboszlay – singurul supravieţuitor din echipa care pleca în exil la Sibiu în perioada Dictatului de la Viena.

Înmormântarea a avut loc la Cimitirul Central din Cluj-Napoca, de la ora 12:00, iar cu o oră înainte, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus la stadionul Cluj Arena, unde a fost vegheat de cei care alcătuiesc o parte din marea familie a Universităţii Cluj.

„Din păcate a plecat dintre noi un om deosebit. Mi-a fost primul antrenor şi m-a ajutat foarte mult. Am rămas cu foarte multe amintiri sportive, m-a ajutat foarte mult în viaţă ca şi părinte, mi-a dat nişte sfaturi pe care n-am să le uit niciodată. De la început până la capăt le-a trăit pe toate. Cred că 80% dintre fotbaliştii clujeni şi toţi cei care ne-am adunat aici au trecut prin mâna lui. A fost un excelent pedagog”, a declarat fostul jucător şi antrenor al lui „U” Cluj, Alpar Meszaros.

Suporterii au cântat imnul „Slavă ţie, studenţie” şi au aprins torţe în memoria regretatului Nicolae Szoboszlay.

La înmormântare au participat şi jucătorii echipei de volei a Universităţii Cluj, precum şi fotbaliştii Gabriel Giurgiu, Dorin Goga sau Mihai Onicaş.

Născut la 18 iulie 1925 în Orăştie, judeţul Hunedoara, Nicolae Szoboszlay a fost coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al clubului FC Universitatea Cluj între 1976 și 1985.

În cariera sa de jucător a evoluat pe postul de portar la „U” Cluj-Sibiu (1943-1944), Ferar-Vasas Cluj (1945-1946), „U” Cluj (1946-1947,1950-1952), Dermagand Tg. Mureș (1947-1948), CS Armata București (1948-1949) și CS Armata Cluj (1953-1955), în perioada de boemie a fotbalului. Atunci, portarii apărau fără mănuși. Când Ardealul a fost anexat Ungariei, în urma Dictatului de la Viena, a însoțit echipa Universitatea Cluj în exil, la Sibiu, pentru trei luni de zile.

Ca antrenor, acesta a pregătit formaţiile Dermata Cluj, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Arieșul Turda, IS Câmpia Turzii şi Corvinul Hunedoara. A fost tehnicianul Arieșului în sezonul 1960-1961, când turdenii au câștigat Cupa României, după o partidă cu Rapidul, dar Szoboszlay a fost schimbat în sferturile competiției.

Nicolae Szoboszlay a primit titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj chiar în ziua în care a împlinit 88 de ani, 18 iulie 2013.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.