Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță înființarea celei de-a șasea facultăți din portofoliu, Facultatea de Silvicultură și Cadastru, precum și modificări de structură și de denumire ale Facultății de Horticultură, care devine Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală.
Decizia de constituire a noilor facultăți a fost aprobată în Ședința Senatului USAMV Cluj-Napoca din 15.04. 2022 și prin HG nr. 978/3.08.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 781 din 5 august 2022.
”Constituirea noilor facultăți are la bază dovezi că vor fi structuri sustenabile financiar, didactic și în cercetare, precum și că vor asigura o mai bună gestionare a resurselor și vor elabora strategii coerente și specifice de dezvoltare instituțională, în acord cu principiile autonomiei și responsabilității universitare”, a declarat rectorul USAMV Cluj-Napoca, Prof. dr. Cornel Cătoi.
La rândul său, Prof. dr. Viorel Mitre, decanul Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, a precizat: ”Încă de la înființare, facultatea noastră s-a dovedit o structură foarte dinamică. În timp, a devenit cea mai mare facultate din cadrul USAMV Cluj-Napoca, atât ca programe de studiu, cât și ca număr de studenți, iar absolvenții noștri s-au validat, devenind specialiști de renume în țară și străinătate. Evoluția și dezvoltarea facultății au creat premisele desprinderii a două dintre specializări și înființarea unei noi facultăți – Facultatea de Silvicultură și Cadastru.
În acest cadru, facultatea noastră și-a schimbat denumirea în Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, devenind astfel o structură mai suplă, mai promițătoare și atractivă, mai ușor de administrat și de perspectivă. Vom gestiona 6 programe de licență și 8 de master, inclusiv unul în limba engleză – Agribusiness. Inclusiv introducerea cuvântului <<afaceri>> în noua denumire a facultății, subliniază faptul că absolvenții noii facultăți vor iniția și conduce cu succes afaceri în ferme pomicole, viticole, legumicole, floricole, Combinate de vinificație, structuri de prelucrarea legume-fructe, unități de alimentație publică, proiectare și amenajare spații verzi, agroturism și industria turismului. Toate aceste afaceri sunt în trend, au finanțări europene, sunt foarte profitabile și de viitor”.
Domeniile de studiu și locurile disponibile pentru admiterea de toamnă la USAMV CN, programată între 5-23 septembrie 2022, pot fi accesate pe portalul dedicat https://admitere.usamvcluj.ro/. Oferta educațională nivel licență: rb.gy/k9jvdz și oferta educațională nivel master: rb.gy/xofttd.
Cele șase facultăți din cadrul USAMV Cluj-Napoca sunt: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor, Facultatea de Silvicultură și Cadastru.