KLAIN, agenție de marketing și branding din Cluj-Napoca, a fost selectată pentru dezvoltarea noii identități de brand a clubului de fotbal Dinamo București, în urma unui proces de selecție la care au participat peste 20 de agenții. Alegerea a fost anunțată oficial în cadrul unei conferințe de presă organizate de club, iar proiectul se află în prezent în etapa de cercetare și strategie.
Pentru agenția clujeană, proiectul presupune mai mult decât dezvoltarea unei noi identități vizuale. Dinamo este un brand cu o istorie îndelungată, simboluri față de care suporterii au un atașament puternic și o comunitate cu un rol important în definirea identității clubului.
„Vorbim despre foarte multă istorie, despre simboluri de care oamenii sunt profund atașați și, inevitabil, despre perspective diferite. Tocmai de aceea, pentru KLAIN, rebrandingul Dinamo este un proiect foarte important, cu o încărcătură emoțională aparte”, spune Reka Nagy, Senior Partner KLAIN.
Proiectul începe cu cercetare și strategie
Selecția agenției a fost realizată de un grup de lucru format din reprezentanți ai clubului și ai suporterilor. Procesul a inclus o etapă inițială de selecție, întâlniri cu agențiile rămase în competiție și evaluarea candidaturilor pe baza unei grile comune. Printre criteriile analizate s-au numărat metodologia și procesul de lucru propuse, pregătirea echipei și portofoliul.
„KLAIN este alegerea comună a grupului de lucru. Drumul ne-a arătat că această căutare a identității e un proces complex, care implică mulți factori și toți stakeholderii de la Dinamo”, a declarat Andrei Nicolescu, președintele clubului Dinamo București.
Înainte de dezvoltarea propunerilor vizuale, echipa KLAIN va analiza istoria clubului, identitatea și patrimoniul acestuia, simbolurile asociate și relația cu suporterii. Procesul include studierea documentației puse la dispoziție de club și de reprezentanții comunității, interviuri cu legende Dinamo și cu persoane care cunosc spiritul clubului, precum și cercetare în rândul comunității.
„Înainte să ne apucăm să desenăm, vrem să știm ce înseamnă brandul pe care îl avem în față. În cazul Dinamo este extrem de important să înțelegem brandul, comunitatea, istoria, simbolurile și ceea ce reprezintă cu adevărat”, explică Reka Nagy.
Rezultatele acestei etape vor sta la baza strategiei de brand, a brief-ului creativ și a criteriilor după care vor fi dezvoltate și evaluate propunerile.
Trei direcții creative distincte
După finalizarea etapei de cercetare și strategie, KLAIN va dezvolta trei direcții creative distincte, care vor fi prezentate în condiții comparabile și evaluate pe baza acelorași criterii. Ulterior, suporterii vor avea un rol în alegerea variantei finale, iar procesul va continua cu dezvoltarea sistemului de identitate și a elementelor necesare pentru implementarea acestuia.
„Vom dezvolta trei direcții, nu trei variații ale aceleiași idei”, precizează Reka Nagy.
Obiectivul este construirea unei identități care să respecte istoria clubului și să reflecte legătura dintre Dinamo și comunitatea sa, oferind în același timp un sistem coerent, care să poată fi folosit pe termen lung.
„Noi nu vrem să demonstrăm cât de creativi suntem. Noi vrem să dezvoltăm un brand, o identitate de care dinamoviștii să fie mândri și de care într-adevăr să poată să zică: «Da, asta este Dinamo»”, spune Reka Nagy.