O româncă care s-a vaccinat anti-covid în Marea Britanie. „Cred că m-a durut mai tare după vaccinul antigripal”

O asistentă medicală româncă din Țara Galilor, Dina Moisi, este printre primii români din lume care s-au vaccinat anti-COVID.

A primit prima doză pe 10 decembrie, la două zile după ce a început campania de vaccinare din Marea Britanie. Următoarea doză o va primi în ianuarie. Înainte de toate a trecut printr-un triaj organizat de Serviciul de Sănătate Publică din Regatul Unit.

„Mă gândesc la a ajunge acasă la un moment dat, să ajung acasă la părinţii mei care sunt bolnavi şi sunt singuri în România. Am avut un semn de întrebare şi rămâne semnul de întrebare pentru reacţiile pe termen lung. Da, cred că toată lumea s-ar teme. Doar că te gândeşti la siguranţa celui pe care îl ai lângă tine. E vorba de simţ civic până la urmă”, a declarat Dina, citată de observatornews.ro.

„N-am avut niciun soi de reacţie. O durere uşoară în mână ca după orice injecţie, consider eu. Cred că m-a durut mai tare după vaccinul antigripal. Nu am avut nici febră. Acum, reacţii pot să apară de la orice fel de inoculare de orice fel de injecţie”, a mai spus aceasta.

„Sunt nişte întrebări legate de vârsta pe care o ai, afecţiunile cronice pe care le deţii, circumferinţa abdominală ca să se vadă BMI (nota redacţiei – indicele de masă corporală), ca să se vadă starea de obezitate. Sexul şi regiunea de unde vii. Regiunea din lume de unde vii şi cărei rasă aparţii”.

Dina are o alergie medicamentoasă, dar asta nu a împiedicat-o să se vaccineze. Dina Moisi, asistent medical: Dar dacă eşti alergic la nuci, la fructe de mare, la căpşuni, nu s-a făcut vaccinul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.