O trupa clujeana a lansat primul videoclip din Romania creat cu ajutorul retelei sociale Instagram

Cu un sound inovativ pentru piaţa din România si având un stil contemporan proaspăt, cu accente inedite de lounge, groove, electro, funk şi ambiental, trupa VERDE, s-a făcut remarcată datorită primei lor piese, „Summer Love”, înscrisă în cursa pentru Eurovision 2013.

this is summer love trupa verde

Recent, respectiva melodie („Summer Love”), are un videoclip inedit, realizat de instagrammerii din România sub egida Instagramology – singurul proiect din România dedicat comunicării pe Instagram: http://instagramology.ro/

Clipul este creat de instagrammerii români din fotografii făcute și editate doar cu telefonul mobil dorind să revoluționeze comunicarea vizuală a artiștilor si a fost lansat, în 7 iunie, pe Câmpia Libertății la BlajAlive. Proiectul a fost creat sub umbrela Instagramology, editat de Kertesz Robert, iar instagramerii implicați au fost Alexandra Bucur, Cornel Ichim și Robert Katai.

Primul videoclip unde s-au folosit fotografii de pe Instagram a fost al trupei „Vaccines” cu piesa „Wetsuite”, iar al doilea videoclip unde s-a văzut clar influenţe de Instagram a fost al trupei „NGHBRS” cu piesa „Hold Up Girl”.

„Mi-a plăcut atât de mult ideea de a face un videoclip folosind fotografii cu telefonul şi lucrând cu instagrammerii încât le-am propus celor din trupa VERDE această provocare” – spune Robert Katai, Visual Marketer Instagramology.

Şi au acceptat!

Instagrammerii au primit un mic scenariu după care trebuiau să se ghideze, dar au avut libertatea totală să fotografieze şi să editeze după cum credeau ei de cuviinţă. Prima zi de shooting a fost foarte interesantă, membrii trupei au vopsit un garaj pe acordurile caracteristice și în stilul caracteristic în culoarea care le poartă numele – VERDE.

„Eram în garaj înconjurat de instrumente, prieteni, artişti şi telefoane mobile. La-nceput nu a fost nici pe departe ceea ce ne propusesem. A fost copilăresc dar intrigant, și totusi cu un acord de chitară şi puțină veselie a ieşit aşa cum spune piesa ‘This is Summer Love'”, spune Patriciu Pop, producător audio Bigtime Production și membru fondator al trupei VERDE.

Vă prezentăm primul videoclip din România făcut de instagrammerii români unde s-au folosit doar fotografii făcute cu telefonul mobil:

VERDE îşi menţine farmecul printr-o îmbinare inedită de accente lounge, groove, electric, funk, aducând un vibe internaţional şi un ritm proaspăt pe piaţa din România.

Sha la la, On & on, Trouble , Dance Tonight , Summer love, sunt doar o parte din piesele de pe albumul „Splendid” lansat in luna mai 2014.

Formaţia a debutat in anul 2003 si a avut numeroase reveniri pe scenele din România, bucurându-se de aclamaţiile repetate ale publicului local şi naţional, cu fiecare nouă apariţie live. Nota diferenţiatoare pe care trupa clujeană a reuşit să o aducă şi să o răspândească la nivel naţional a constat în crezul lor faţă de prestaţiile 100% live, electrice, extrem de antrenante, îmbogăţite armonic de diverse formule de instrumentişti care le completează show-urile în tonurile dorite.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.