Ratarea principalului obiectiv în anul când clubul „șepcilor roșii” sărbătorește Centenarul, și anume promovarea în Liga 1, i-a fost fatală antrenorului Bogdan Lobonț. Conducerea a ajuns astăzi la un acord și s-a despărțit amiabil de „Lobby”.
„Clubul îi mulțumește pentru munca depusă la Universitatea în ultimele șase luni, în care a fost aproape de îndeplinirea obiectivului, conducând echipa la barajul pentru promovarea în Liga 1, și îi dorește succes în cariera de antrenor.
Odată cu Bogdan Lobonț, se despart astăzi de „U” și cei doi membri ai staff-ului său, „secundul” Adrian Iencsi și preparatorul fizic Dan Didiță”, se arată într-un comunicat oficial pe site-ul clubului.