Universitatea Cluj a reușit să obțină un punct din partida cu Viitorul Voluntari, disputată sâmbată, pe Cluj Arena, scor 2-2, după o primă repriză dezastruoasă. Golurile „studenților” au fost reușite de Danzell Gravenberch și Pablo Ceppelini, aflați la primele goluri în tricoul alb-negru.
„Noi ne-am propus altfel jocul, au fost două reprize diametral opuse, iar felul cum au jucat băieții în partea a doua a demonstrat că au caracter. Cred în acest colectiv pe care îl antrenez în fiecare zi și este păcat să nu aibă constant evoluția pe care au avut-o în repriza a doua. Am fost destul de lenți în construție, dura foarte mult până dădeam o pasă. Și la nivel de agresivitate a fost altceva decât ne-am propus. Toate acestea le vom analiza și încercăm să nu le mai repetam. Aș fi ipocrit să spun că nu sunt mulțumit de rezultat, dar rămân cu atitudinea lor din repriza secundă și aș vrea să construim de acolo mai departe. Fanii tot timpul vor fi nemulțumiți când echipa nu joacă bine și în repriza a doua chiar nu am jucat bine, dar nu trebuie să vadă cum au jucat și în repriza a doua”, a declarat George Ogăraru la finalul jocului cu Viitorul.
Următoarea partidă pentru „șepcile roșii” va avea loc pe 1 noiembrie, sâmbătă, la Mediaș, cu Gaz Metan, de la ora 15:30.
