Organizatorii unei petreceri cu peste 100 de oameni la Urania Palace s-au ales cu dosar penal

O petrecerea cu peste 100 de persoane a avut loc sâmbătă seara, la Urania Palace, pe strada Horea. 

În incinta locației polițiștii clujeni au găsit 114 persoane, lucru care e ilegal pe perioada stării de alertă.

Sâmbătă, în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție au identificat un local situat pe strada Horea, în interiorul căruia se desfășura un eveniment cu participarea unui număr mare de persoane.

La fața locului au fost legitimate 114 persoane, fiind constatat faptul că măsurile individuale de protecție impuse în vederea prevenirii și combaterii efectelor Covid-19 nu au fost respectate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, urmând a fi stabilite împrejurările în care evenimentul a fost organizat”, transmite IPJ.

Locația Urania Palace a fost luată în chirie de controversatul om de afaceri Claudiu Mărginean, fondator al Partidului Piraților și care a făcut politică la PL 93 în anii ’90. Acesta a deținut și fostul local Roland Garros.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.