Panoul de sticlă care acoperă ruinele romane din Piața Unirii va fi înlocuit. Vezi cât costă lucrările

După 3 luni de când s-a fisurat, panoul de sticlă care acoperă o parte din ruinele romane din Piața Unirii, municipalitatea clujeană a început demersurile pentru achiziționarea unui alt panou de sticlă, urmând ca acesta să coste 7.000 de lei de la bugetul local.

panou de sticla piata unirii cluj

Primăria a postat anunțul privind „achiziţionarea unui panou de sticlă 3 straturi float clear securizat 2300x1355x30 în suprafaţă totală de 3,12 mp” pe site-ul oficial, iar firmele interesate pot depune ofertele până miercuri, 20 mai.

Preţul estimativ al noului panou ar fi de 6.800 de lei, însă întreaga ofertă include şi demontarea panoului fisurat, transportul şi montarea celui nou, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut.

O parte din panoul de sticlă care acoperă ruinele romane din Piaţa Unirii s-a crăpat în luna februarie, iar zona fisurată reprezenta un real pericol în special pentru copii, care s-ar fi putut urca pe respectivul panou deja slăbit.

Situl arheologic din Piaţa Unirii a fost acoperit cu sticlă pe o suprafaţă de 82 de metri pătraţi la finalul anului 2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.