„Parfum de Cluj” – vizitarea colecției de trandafiri a USAMV Cluj-Napoca, în 13 iunie 2026

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca are plăcerea să invite iubitorii de trandafiri la evenimentul anual „Parfum de Cluj”, în 13 iunie, între orele 10.00 – 18.00, la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH).

Devenit deja tradițional, evenimentul este organizat de specialiștii de la stațiunea universității, împreună cu Asociaţia Amicii Rozelor din România, iar vizitatorii vor avea ocazia, ca de fiecare dată, să admire colecția de trandafiri, care se întinde pe o suprafață de un hectar și cuprinde 320 de soiuri, inclusiv 50 create la SCH, 1.500 de hibrizi şi 30 de elite din toate grupele de înflorire.

Staţiunea de Cercetare Horticolă este o unitate horticolă complexă, înființată în anul 1953, cunoscută şi recunoscută pe plan intern şi internaţional prin creaţiile originale remarcabile obţinute de colectivul de cercetători.

Ultimul soi de trandafir creat la SCH este „Grația” (roz- cyclamen, foarte parfumat), care se află în anul II de testare şi omologare la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor Bucureşti.

Tot acolo se află în curs de brevetare soiul „Zenaida” (mov, grupa arbustoizi).De asemenea, în această primăvară au fost omologate soiurile „Lumina” (alb, din grupa floribunda) și „Alma” (roșu carămiziu, grupa urcători).

Ambele soiuri au fost premiate, în toamna anului trecut, la Salonul Internațional ProInvent Cluj-Napoca, cu Diploma de Excelenţă şi Medalia de Aur.

„Pentru noi, vizitarea colecției în acest an înseamnă și un motiv în plus de mândrie, pentru că vom prezenta publicului cele două soiuri noi de trandafiri, omologate de ISTIS: Lumina şi Alma.

Explozia de culori, de forme și de parfum a soiurilor și hibrizilor din colecție și din câmpurile experimentale ale stațiunii sunt o încântare pentru ochi și suflet, iar în 13 iunie, alături de Asociația Amicii Rozelor din România, invităm toți pasionații să se bucure de spectacolul unic al înfloririi trandafirilor”, a declarat CS III Ing. Dr. Gabriela Roman, care se ocupă de colecția SCH și este autor sau co-autor a numeroase soiuri.

Pasionații de trandafiri vor avea parte de tur ghidat, prezentarea soiurilor nou brevetate sau în curs de omologare, dar și de discuții libere cu specialiștii SCH și posibilitatea de a face fotografii.

Taxa de intrare la eveniment, doar pentru adulți, este de 10 lei, iar la standul din proximitatea intrării se vor putea achiziționa trandafiri la fir din soiurile create în stațiune, precum și alte produse proprii: plante dendrologice, alături de flori, pomi și arbuști fructiferi la ghiveci, răsaduri de flori și legume, precum și cireșe și căpșune proaspete din producția stațiunii.

Accesul auto și pietonal la eveniment se va face doar prin str. Horticultorilor nr. 5.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.