Părinții vor primi zile libere și în timpul vacanței școlare

Guvernul României a adoptat în şedinţa de joi OUG prin care sunt acordate zile libere pentru unul dintre părinţi şi în timpul vacanţelor şcolare, pe perioada stării de urgenţă, potrivit AGERPRES.

„Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanţă care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr.217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Măsura era necesară în contextul restricţionării drastice a circulaţiei persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanţe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoţilor pe timpul zilei”, menţionează ministerul de resort.

Potrivit sursei citate, în cazul părinţilor care beneficiază, deja, de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înştiinţeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice.

Legea privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru a-şi supraveghea copiii atunci când se închid şcolile în situaţii extreme a intrat în vigoare pe data de 17 martie 2020.

Despre aplicarea acestui act normativ, Violeta Alexandru afirma, pe 20 martie, că niciun copil cu vârsta de până la 12 ani nu trebuie lăsat nesupravegheat acasă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.