Partidele politice, alianţele şi candidaţii independenţi la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, care au lipit afişe electorale în spaţiu nepermis în Cluj-Napoca, au primit amenzi în valoare de 8.000 de lei. Banii rezultaţi din amenzi vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de cadouri pentru căminele de bătrâni şi pentru persoane nevoiaşe.
Amenzile au fost aplicate astfel:
ARD – 2.000 de lei
USL – 2.000 de lei
PPDD – 1.500 de lei
Liviu Alexa – candidat independent – 1.500 de lei
PPMT – 1.000 de lei
Potrivit municipalităţii, în data de 29 noiembrie, primarul Emil Boc a somat public toate formaţiunile politice ca în termen de 48 de ore să desfiinţeze afişajul ilegal, lucru care nu s-a întâmplat.
„Partidele politice trebuie să înţeleagă faptul că respectarea legii nu este opţională în municipiul Cluj-Napoca” a afimat primarul Emil Boc.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a făcut o sesizare la Biroul Electoral Judeţean, singura autoritate dispusă să ia atitudine în acest sens pe parcursul campaniei electorale, în vederea dispunerii desfiinţării afişajului electoral ilegal.