Liviu Alexa „a îngropat” o stradă spartă de E-ON Gaz. Un drum proaspăt asfaltat!

Distrugerea Clujului de compania E-ON Gaz continuă. O nouă stradă a fost spartă de muncitorii acestei instituţii, strada Caisului din cartierul Zorilor, un drum proaspăt asfaltat. Întâmplarea face ca groapa să fie săpată chiar în faţa sediului de campanie al jurnalistului Liviu Alexa, candidat independent la alegerile parlamentare din decembrie.

„Sunt atât de obosit că nici nu am chef să mă enervez. Dis de dimineaţă, în faţa biroului meu (care e şi sediu de campanie), s-a înfiinţat un excavator. Colegii nu mi-au spus, unii gândind că mă enervez, ba chiar s-au amuzat imaginându-şi ce faţă o să fac când o să ajung de pe teren”, a fost replica lui Liviu Alexa pe blogul său.

Jurnalistul se întreabă, ironic, dacă nu cumva acest lucru nu e un mic tertip în ultima săptămână de campanie. „Nu vreau să par exagerat, să zbier la muncitori, căci ei îşi fac treaba. Dar mi se pare că e o coincidenţă prea urât mirositoare ca fix în ultima săptămână de campanie, ştiindu-se câtă aversiune am faţă de compania E-On Gaz, să primesc un asemenea cadou.

M-am gândit să le umplu groapa cu flori, cu rahat, cu gunoaie. Apoi am decis că cel mai bine e să depun o coroană de flori la căpătâiul străzii Caisului, cea care a fost odată proaspăt asfaltată şi acum e distrusă de E-On Gaz”, a mai scris Alexa pe blog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.