Pensionarii clujeni nu mai pot merge gratuit cu autobuzul dimineața între 06:30 – 08:30! Au fost stabilite și noi plafoane de transport

În ședința de astăzi, consilierii locali au votat aprobarea unei hotărâri care reglementează acordarea facilităților la transportul public în comun pentru persoanele vârstnice, pensionarii cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca și cetățenii de onoare ai municipiului.

Măsura majorării nivelului de venituri până la care se vor acorda facilități la transportul public în comun pentru persoanele vârstnice, a fost luată ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor și ca urmare a majorării punctului de pensie de la 1000 în iulie 2017 la 1100 începând cu luna iulie 2018 și la 1265 începând cu septembrie 2019, rezultând o majorare cu 26,5% față de luna iulie 2017.

Astfel, pensionarii clujeni nu vor mai avea voie să circule gratuit cu mijloacele de transport în comun între orele 06:30 – 08:30 dimineața pentru a se evita aglomerațiile, doar în baza unui bilet de autobuz.

De săptămâna viitoare vom recomanda cetățenilor municipiului Cluj-Napoca ca în intervalul orar până în 8.30 dimineața să utilizeze mijloacele de transport în comun doar cei care merg la serviciu sau au urgențe medicale majore ori sunt în tranzit prin municipiul Cluj-Napoca.

Ceilalți cetățeni sunt sfătuiți să utilizeze transportul în comun doar după ora 8.30. În consecință, facilitățile la transportul în comun pentru persoanele vârstnice, pensionari cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca și cetățenii din onoare se vor acorda sub formă de abonamente valabile de luni până vineri, pe tot parcursul zilei, cu excepția intervalului orar 06.30 – 08.30, iar sâmbăta și duminica conform programului de funcționare a CTP. Această măsură nu se aplică în perioada vacanței de vară a elevilor, a explicat primarul Emil Boc.

Majorarea nivelului de venituri până la care persoanele vârstnice și pensionarii din municipiul Cluj-Napoca pot beneficia de facilități la transportul public în comun a fost aprobată după cum urmează:

1. Abonamente valabile pe toate liniile se acordă pentru:

– persoanele vârstnice definite conform art. 1 alin. (4) din Legea nr. 17/2000 și pensionarii ale căror venituri înregistrate pe cuponul de pensie la rubrica „Total drepturi” sunt de până la 2150 lei;

– persoanele vârstnice definite conform art. 1 alin. (4) din Legea nr. 17/2000 care au împlinit vârsta de 70 ani și pensionarii care au împlinit vârsta de 70 ani, indiferent de cuantumul pensiei;

– cetățenii de onoare ai municipiului Cluj-Napoca, indiferent de cuantumul pensiei.

2. Abonamente valabile pe o singură linie pentru persoanele vârstnice definite conform art. 1 alin. (4) din Legea nr. 17/2000 și pensionarii ale căror venituri înregistrate pe cuponul de pensie la rubrica ”Total drepturi” sunt cuprinse între 2151 lei și 2400 lei;

Pentru pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate, care au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor, în cuantum fix (care se regăsește pe cuponul de pensie în expresia ”S.fixă” = Sumă fixă), se vor lua în considerare doar veniturile înregistrate pe cuponul de pensie la rubrica ”pensie” (conform prevederilor art. 77, alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare) și nu veniturile înregistrate la rubrica ”Total drepturi”.

Abonamentele de călătorie vor fi încărcate pe carduri de călătorie.

Încărcarea abonamentelor pe cardurile de călătorie se face la unul dintre centrele de ticketing ale Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A. la solicitarea persoanelor în baza următoarelor documente:

– cartea/buletinul de identitate;

– cuponul de pensie din luna anterioară solicitătii;

– cardul de călătorie emis anterior (pentru beneficiarii care nu sunt la prima solicitare de emitere a cardului de călătorie);

– cererea de emitere a primului card de călătorie care va fi în conformitate cu GDPR (Regulamnetul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal);

– dovada privind calitatea de cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.

În baza datelor statistice oferite de Casa Județeană de Pensii Cluj, numărul pensionarilor din sistemul public de pensii din municipiul Cluj-Napoca era în octombrie 2017 de 78.031 din care 36.345 erau sub 70 ani. Pentru luna luna octombrie 2019 situația era următoarea: 77.671 pensionari, din care 33.348 sub 70 ani. Din aceleași date statistice rezultă faptul că în municipiul Cluj-Napoca, sunt în sistemul public de pensii:

4.911 persoane beneficiare de indemnizație socială (”pensia minimă”);
53.070 pensionari cu pensii până la 2.150 lei inclusiv;
5.243 pensionari cu pensii curpinse între 2.151. -2400 lei;
14.447 pensionari sunt cu pensii de peste 2.400 lei.DISTRIBUIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.