Pentru prima dată după un secol, Regina Elisabeta a II-a va asista la şedinţa consiliului de miniştri

regina elizabeta a 2-a
foto: Mediafax.ro

Regina Elisabeta a II-a va asista astăzi la primul său consiliu de miniştri, potrivit unui anunţ făcut luni de Palatul Buckingham şi un purtător de cuvânt al premierului. O astfel de participare regală nu a mai avut loc de peste un secol.

În decursul istoriei monarhii britanici prezidau consiliul de miniştri însă ultima care a onorat această practică a fost regina Victoria, stră-străbunica reginei Elisabeta, care a murit în 1901.

Regina Elisabeta, în vârstă de 86 de ani, va asista „în calitate de observator”, conform purtătorului de cuvânt, la primul său consiliu de miniştri pentru a îşi marca jubileul de diamant care celebrează 60 de ani de domnie.

Ea va fi prezentă „cel puţin 30 de minute”, a adăugat palatul Buckingham, şi va sta la dreapta premierului David Cameron şi la stânga ministrului Afacerilor Externe, William Hague.

„Un cadou îi va fi înmânat pentru a marca jubileul său de diamant” cu ocazia acestei vizite „prevăzută de mult timp”, a mai declarat purtătorul de cuvânt din Downing Street.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.