Echipe de salvare din întreaga lume continuă să sosească în Nepal, unde situaţia este disperată la două zile de la devastatorul cutremur e sâmbătă.
Numărul celor care şi-au pierdut viaţa a trecut de 3200. Sunt de asemenea peste 6500 de răniţi şi zeci de mii de supravieţuitori nevoiţi să-şi petreacă a doua noapte la rând în corturi.
France Presse relatează că autorităţile par copleşite de lipsa apei şi a hranei, în timp ce spitalele au nevoie urgentă de medicamente.
Sunt probleme şi în alimentarea cu energie electrică şi restabilirea comunicaţiilor şi nu se poate ajunge din cauza drumurilor blocate de dărâmături sau de alunecările de teren în multe comunităţi izolate, în care trăiesc 6 milioane de oameni.
