Peste 1.700 de tineri clujeni se întrec în această săptămână la Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor – CuGeT

Peste 1.700 de tineri clujeni își arată în această săptămână cunoștințele de cultură generală în cadrul „sferturilor” Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor – CuGeT, proiect lansat de Asociația Femeilor de Afaceri Cluj împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Vitrina Advertising. Testarea se desfășoară în două zile: miercuri pentru elevii celor 22 de licee înscrise în competiție și sâmbătă pentru tinerii care s-au înscris prin intermediul site-ului www.cuget.afacj.ro – aproape 300.

Liceul Gheorghe Sincai - CuGeT - etapa 1 (2)

Dintre aceștia din urmă, 91% sunt studenți, cei mai mulți de la Universitatea „Babeș-Bolyai” (67%), urmați de cei de la Universitatea Tehnică (25%) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (12%).

Participanții vor avea la dispoziție 15 minute pentru a completa un chestionar cu 25 de întrebări, iar cei care răspund corect la minim 20 dintre ele se califică la semifinala competiției, care se va desfășura în 27 februarie. Chestionarele sunt împărțite în trei categorii: liceeni din clasele IX-X, liceeni din clasele XI-XII și tineri de 18-25 de ani. Întrebările vizează domenii precum Artă; Sport, Muzică și dans; Teatru și film; Literatura română și universală; Științele exacte; Științele naturii; Geopolitică și Cluj-Napoca.

Pentru tinerii înscriși pe site, aceasta este prima probă a competiției. Pe de altă parte, elevii liceelor înscrise prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj au participat în luna noiembrie la proba pe clasă, pentru care au fost pregătite 7.200 de chestionare. Atunci, dintre cei 3.199 de elevi care au ales să returneze chestionarele completate aproape jumătate au răspuns corect la cel puțin 20 de întrebări și s-au calificat mai departe. Câteva exemple dintre întrebările primei etape: „Cine a pictat plafonul Capelei Sixtine?”, „Primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice a fost obținut de Nadia Comăneci la…”, „Care este cel mai înalt vârf muntos din România?”, „Capitala Spaniei este…”, „Volumele seriei Harry Potter au fost scrise de…”. Fiecare întrebare a avut câte trei variante de răspuns, din care una singură era corectă. În urma primei probe, liceele cu cei mai mulți calificați au fost „Avram Iancu”, „Gheorghe Șincai”, Colegiul Economic „Iulian Pop” și „Onisifor Ghibu”.

„Am primit foarte multe încurajări din partea comunității clujene pentru organizarea acestei competiții prin care vrem să facem tinerii să fie mândri de cultura generală pe care o au și să-i îndemnăm să citească cât mai mult. Ne-am bucurat și de răspunsul entuziast al liceenilor și sperăm ca un număr cât mai mare dintre participanții la etapa din această săptămână să se califice mai departe”, a declarat Monica Dragu-Covriga, coordonatorul proiectului CuGeT și membră a Asociaței Femeilor de Afaceri Cluj.

Valoarea totală a premiilor puse în joc este de peste 40.000 de lei, net. La fiecare din cele trei categorii (clasele IX-X, XI-XII și tineri de 18-25 de ani), câștigătorii vor primi câte 5.000 de lei, ocupanții locului doi – câte 3.500 de lei, și cei de pe locul trei – câte 2.000 de lei. Toți finaliștii vor fi recompensați cu câte 150 de lei, în cadrul finalei care se va desfășura în aprilie. Fondul de premiere este asigurat integral de AFA Cluj.

Mai multe informații despre CuGeT: www.cuget.afacj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.