Peste 2.500 apartamente intră în procesul de reabilitare termică pe fonduri europene la Cluj-Napoca

În fiecare an, Primăria municipiului Cluj-Napoca depune cereri de finanțare în scopul accesării de fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor din Cluj-Napoca.

În actualul exercițiu financiar (2014-2020) 58 blocuri cu 2.511 apartamente fac parte din programul de reabilitare. Valoarea totală a investiției: 13,8 milioane de euro, din care 60% sunt fonduri europene.

De asemenea, pentru următorul exercițiu financiar (2021 – 2027), municipalitatea va pregăti proiecte pentru încă 100 de blocuri.

În prezent sunt semnate contractele de execuție și au început lucrările pentru 26 de blocuri (peste 1.100 apartamente), iar pentru alte 32 blocuri se află în desfășurare procedura de achiziție publică.

Până la finalul anului 2020, 17 blocuri de locuințe cu 816 apartamente vor fi reabilitate termic. Anul următor vor fi gata alte 9 blocuri cu 373 apartamente.

Valoarea totală pentru lucrările de reabilitare termică din exercițiul financiar curent (2014-2020) este de cca. 13,8 milioane euro din care 60% este acoperită de către Uniunea Europeană, 25% este suportată de către asociațiile de proprietari, iar 15% de către Primăria Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.