Peste 27.000 de angajaţi ai MAI vor asigura ordinea publică şi intervenţiile în situaţii de urgenţă de 1 Decembrie

Peste 27.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor asigura, de 1 Decembrie, ordinea publică şi intervenţiile în situaţii de urgenţă, în special la evenimentele organizate pentru a sărbători Ziua Naţională. În ţară vor avea loc peste 660 de astfel de evenimente, cele mai ample fiind la Bucureşti şi Alba Iulia, potrivit NEWS.ro.

MAI arată, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, că peste 27.000 de angajaţi ai instituţiei vor fi la datorie în 1 Decembrie pentru a asigura măsurile de ordine publică şi intervenţiile în caz de urgenţă, cu accent pe evenimentele publice prilejuite de Ziua Naţională.

Conform sursei citate, în întreaga ţară vor avea loc peste 660 manifestări – parade militare, ceremonii de depuneri de coroane şi evenimente cultural-artistice. Pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la aceste evenimente sunt implicaţi, la nivel naţional, poliţişti, jandarmi, pompieri şi paramedici SMURD.

Misiunile efectivelor MAI vizează prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier, în special în zonele în care vor fi restricţii de circulaţie şi asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, în cazul în care acest lucru se impune.

Cele mai semnificative evenimente sunt organizate în Bucureşti şi Alba Iulia.

MAI anunţă că la parada militară organizată în Capitală vor defila pe sub Arcul de Triumf ofiţeri, agenţi şi subofiţeri din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei de Frontieră, dar şi studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

De asemenea, blocul de defilare al MAI va fi compus şi din tehnica folosită de structurile Ministerului Afacerilor Interne pentru îndeplinirea misiunilor din competenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.