Inspectoratul de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voievod” Cluj a anunțat bilanțul pe luna aprilie, din care rezultă că au fost executate un număr de 735 de misiuni la nivelul întregului județ, din care care 136 au fost misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor de protest, sportive și cultural-artistice, în timp ce 414 au fost misiuni de menținere a ordinii publice atât în mediul urban, cât și rural din județul Cluj, în stațiunile montane și pe traseele turistice adiacente.
Pe lângă acestea, au mai fost acţiuni de intervenţie (12), acţiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere (129) şi acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, Parchetul, organele silvice, executorii judecătoreşti, I.T.M. Cluj, DIICOT, RENEL), în număr de 44.
În cadrul acţiunilor organizate atât în mod independent, cât şi în colaborare cu efective ale Poliţiei clujene pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional au fost constatate 6 infracţiuni cu 5 autori reţinuţi.
Au fost aplicate 110 amenzi contravenţionale, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru comerţ ilicit, în valoare de peste 30.000 lei, în timp ce 97 de persoane au fost sancţionate cu avertisment scris.
Toate aceste misiuni au avut ca obiective creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.