PNRR aduce 1 miliard de euro pentru dezvoltarea sistemelor de apă şi canalizare și peste 600 de milioane de euro pentru împăduriri în România

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat că în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă România va primi peste un miliard de euro pentru dezvoltarea sistemelor de apă şi canalizare şi peste 600 de milioane de euro pentru împăduriri.

Tanczos Barna a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, componenta de mediu a PNRR. 

Managementul apei este un domeniu foarte important, vom avea peste 1 miliard de euro buget pentru dezvoltarea sistemelor de apă şi canalizare în România. Avem infrigement la acet capitol şi trebuie să avem rezultate concrete, să demonstrăm Comisiei că suntem în măsură să tratăm aceste probleme aşa cum trebuie. A doua componentă la fel de importantă este partea de protecţie a biodiversităţii, aici vom avea peste 600 de milioane pentru împăduriri şi sute de milioane pentru biodiversitate, pentru planuri de management, pentru refacere de habitat, pentru protejarea pajiştilor cu înaltă valoare genetică”, a declarat ministrul Mediului. 
 
El a precizat că a treia componentă aflată în PNRR se referă la managementul deşeurilor. 
 
„Managementul deşeurilor, a treia componentă care beneficiază de fonduri atât pentru platformele depozitare voluntară a deşeurilor nemenajere, adică cele care nu se ridică de către firmele de salubrizare şi aici vom avea peste 500 de primării care vor putea beneficia de finanţare pentru a realiza asemenea platforme şi vom finanţa, de asemenea, 15 platforme mari pentru zonele urbane, acolo unde pot fi depozitate deşeurile din construcţii, deşeurile de metal, de plastic, de lemn, cauciucurile, deşeurile periculoase, toate deşeurile care ulterior pot ajunge la reciclare şi pot reintra în circuitul economic”, a explicat Tanczos Barna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.