Polițiștii clujeni au descins în baruri, terase și la „păcănele”. Amenzi de 21.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor

Polițiștii clujeni au acordat 86 de amenzi în urma raziilor efectuate în cursul zilei de vineri în zone aglomerate, dar și în săli de jocuri de noroc sau baruri. 

Sub autoritatea Instituției Prefectului, poliţişti din cadrul Inspectoratului Județean Cluj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean și Grupării Mobile Ștefan Cicio Pop, poliţişti locali, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj au întreprins activități în vederea limitării răspândirii coronavirusului.

170 de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat în 24 de ore, fiind controlate zonele aglomerate, societăți comerciale, baruri, terase și săli de jocuri de noroc, de pe raza întregului județ. 

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 1.100 de persoane și au fost verificate 120 de societăți comerciale.

Totodată, au fost oprite pentru control 110 mijloace de transport persoane, fiind verificat modul în care persoanele respectă măsurile de protecție pentru prevenirea răspândirii COVID-19. 

Nerespectarea acestor prevederi a impus aplicarea a 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.