Polițiștii clujeni au făcut controale în piețe înainte de sărbători

Polițiștii clujeni au desfășurat în perioada 14-15 decembrie activități în vederea menținerii unui climat de ordine si siguranță publică în piețele și zonele aglomerate, având ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor, precum și în vederea respectării legislației rutiere de către participanții la trafic.

La acțiune au participat alături de polițiști, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și lucrători din cadrul Direcției Poliției Locale.

Activitățile realizate au condus la legitimarea a 68 de persoane, controlarea a 49 de vehicule, totodată fiind efectuate verificări a 21 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate.

„Abaterile constatate de către polițiști au impus aplicarea a 44 de sancțiuni contravenționale. Acestea au fost aplicate pentru abateri privind legislația rutieră, legislația privind regimul domicilierii și evidența a persoanelor, dar și pentru desfășurărarea unor activități de comerț stradal neautorizat. În cadrul acțiunilor desfășurate polițiștii au întocmit două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, fiind reținut un permis de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, respectiv un certificat de înmatriculare”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.