Candidatul PSD-UNPR-PC în alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a declarat marți, la o videoconferință cu liderii social-democrați județeni, că speră să câștige turul al doilea de scrutin cu o diferență care să îi ofere legitimitatea pentru a pune în aplicare schimbările pe care le are în vedere pentru România, relateaza AGERPRES.
Foto: (c) LIVIU SOVA/AGERPRES FLUX
„Sunt mult mai optimist și încrezător nu doar că o să câștigăm, dar și că o să putem schimba țara și putem să oprim cei zece ani. Depinde însă de dumneavoastră, cei care sunteți echipa mea de campanie, să reușim să ne atingem acest obiectiv cu o diferență care să ne dea legitimitate pentru schimbările pe care vrem să le facem în țară în perioada imediat următoare. Sunt absolut convins că pe 16 noiembrie putem să pornim pe un drum nou pentru România”, a spus Ponta.
El a adăugat că au fost luate toate măsurile astfel încât românii plecați în afara granițelor să își poată exprima opțiunea de vot.
„Am luat măsuri foarte clare pentru ca inclusiv acolo unde au fost probleme în diaspora, la Londra, la Paris, absolut toți românii să poată vota. Am tot respectul pentru toate aceste voturi și este un lucru extraordinar ca un român în țară sau în străinătate să vrea să își voteze președintele”, a susținut Ponta.
Ponta a subliniat ca este o onoare ca a obtinut voturile cetatenilor din Republica Moldova.
„Toate voturile și toți cei care m-au votat au tot respectul meu, tineri, bătrâni, din orice regiune a țării sau din afara țării. Am câștigat pentru prima dată, la o diferență apreciabilă, votul românilor din Republica Moldova și pentru mine aceasta este o uriașă onoare și responsabilitate. Am tot respectul pentru toți ceilalți care au votat un contracandidat sau pentru cei care nu au vrut să vină la vot”, a precizat președintele PSD.