Potaissa Turda joacă finala Challenge Cup în Sala Sporturilor „Horia Demian”!

Echipa de handbal masculin Potaissa Turda va disputa finala Challenge Cup împotriva echipei portugheze Sporting în data de 27 mai, de la ora 17:00, iar meciul va avea loc în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, întrucât sala din Turda nu a primit acceptul EHF pentru a putea găzdui o asemenea confruntare.

facebook.com/potaissaturda/

Vestea a venit chiar de la președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac. „Datorită solicitării mari de bilete din partea turdenilor, care deja a depășit capacitatea sălii din Turda, ne-am văzut obligați să găsim soluții, pentru a nu-i priva pe turdeni de a vedea meciul live și pentru a-și duce aportul asupra echipei, cum au făcut-o atâția ani la rând. Fiind sala mult mai mare la Cluj, sunt sigur că atmosfera va fi incendiară și publicul va fi al optulea jucător pentru noi. Cerințele EHF în materie de finală, nu încadrează sala din Turda ca fiind eligibilă. În formularele de înscriere pe care le-am făcut în vară, am fost nevoiți să avem și o variantă de rezervă. La Turda nu avem infrastructura necesară, cu sală de presă, sală de protocol, zonă VIP. De asemenea ne încurcă și tribuna de deasupra mesei oficiale, care ajunge și peste suprafața de joc. Până acum nu am primit derogări din partea EHF, dar acum trebuie să ne conformăm”, a fost mesajul președintelui Potaissei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.