Premiera la Cluj a filmului „Ilegitim”, regizat de Adrian Sitaru, va avea loc vineri seara, la Cinema Florin Piersic

Ilegitim / Illegitimate, singurul lungmetraj românesc prezent în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în cadrul secțiunii Berlinale Forum, va avea o proiecție de gală la Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfășura vineri, 18 martie, de la ora 20:00 la Cinema „Florin Piersic” în prezența regizorului Adrian Sitaru și a actorului Robi Urs.

ilegitim 2016

Producția a fost premiată în capitala Germaniei cu C.I.C.A.E Award – Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă, o importantă „carte de vizită” a peliculei pentru distribuitorii din întreaga lume.

Ilegitim / Illegitimate a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului, dar și cu cronici laudative din partea jurnaliștilor internaționali.

Publicația franceză Le Figaro titrează: „Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul Ilegitim / Illegitimate va genera multiple dezbateri”, mai scrie Le Figaro.

„Prezentat în secțiunea Forum de la Berlinale, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, reprezintă o întoarcere a regizorului la începuturile sale în cinematografia independentă”, constată Cineuropa. „Realizat fără nicio susținere din partea Centrului Național al Cinematografiei (unde a fost ignorat probabil din cauza subiectului său delicat), Ilegitim / Illegitimate este atât o dramă a unei familii disfuncționale, cât și o analiză a psihologiilor diferite.”

Ilegitim / Illegitimate, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight – Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.
Scenariul a fost scris de Adrian Sitaru și Alina Grigore, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.