Preot clujean atacat de anti-vacciniștii adepți ai teoriilor conspirației după ce a declarat că își va face vaccinul: „Cred cu tărie că știința e un dar al lui Dumnezeu”

Un preot ortodox din Cluj, în vârstă de 45 ani, Dorel Galan, a oferit un interviu jurnaliștilor de la AFP în care a declarat că a devenit ținta urii și a jignirilor după ce a susținut că își va face vaccinul anti-COVID.

Acesta a susținut că el a avut deja COVID.

„Nu sunt singurul preot atacat de antivacciniști, chiar din orașul nostru mai cunosc doi colegi care și-au făcut publică opțiunea pro-normalitate, să-i zicem așa. La rândul lor, paginile lor de Facebook au fost inundate de reacții dure din partea antivacciniștilor.

Consider că responsabilitatea noastră, fără a ne pune pe un piedestal pe care nu-l merităm, al liderilor de opinie, este să avem un mesaj pro-normalitate, un mesaj pro-educație, un mesaj pro-sănătate. Până la urmă, un mesaj pro-raționalitate, este nevoie să trăim într-o societate marcată de raționalitate. Am constatat în schimb că în social media, în spatele unui aparent anonimat, oamenii au curajul să scoată la iveală tot ce înseamnă irațional în viața lor: frustările, nemulțumirile, neîmplinirile sau nefericirile. Am constatat cât de periculos este segmentul de populație care confundă părerile personale cu adevărul științific”, a spus preotul Dorel Galan, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Părintele a declarat că deocamdată nu s-a vaccinat, nefiind în categoriile de populație care au prioritate, dar s-a programat pentru data de 15 martie și la rapel pe 5 aprilie.

Părintele a spus de unde au pornit atacurile: „Un amic din presa clujeană, ștind că am trecut prin coronavirus, m-a sunat și am povestit cu el ce înseamnă experiența, trăirile psihologice pe care le ai. Am avut o formă moderată, dar nu e simplu să fii departe de soția însărcinată și infectată cu coronavirus.

A fost o situație delicată și din punct de vedere familial. Amicul m-a întrebat dacă mă voi vaccina, i-am spus că m-am întrebat și eu acest lucru, dacă mai e cazul. Dar pentru că nu sunt specialist medical, am întrebat oameni din sistemul de sănătate și mi-au spus că este bine, chiar dacă în mod normal am o imunitate naturală, îmi recomandă pentru consolidarea răspunsului imun, în caz de reinfectare. Motiv pentru care am făcut public lucrul acesta”.

„Când a apărut pe paginea mea de Facebook interviul respectiv, m-am trezit cu niște atacuri, culmea, la persoană. Înțeleg dacă e atacată opinia, că până la urmă vaccinul e un drept, dar nu e o obligație. Am spus și în biserică, într-o predică, credincioșilor, că-i îndemn nici să se vaccineze, nici să nu se vaccineze, pentru că nu sunt specialist. În schimb, le-am cerut să se informeze din surse credibile și decizia lor să fie una informată. Le-am mai spus că personal mă voi vaccina, asta nu înseamnă că trebuie să-mi urmați exemplul„, a completat preotul Dorel Galan.

Întrebat dacă există în România discursul „ori credință, ori știință” și de ce cele două nu pot merge împreună, preotul a răspuns:

„Nu știu dacă e vorba chiar așa de o separare, de un hiatus atât de evident. Eu cred cu tărie că știința e un dar al lui Dumnezeu și cu siguranță orice creștin cu capul pe umeri vede știința sub orice aspect ca dar al lui Dumnezeu. Până la urmă, e nevoie și de acel transfer de încredere, care să se realizeze între știință și cei care consumă produsele științei, în cazul de față vaccinul.

Marea problemă – de ce nu se realizează transferul de încredere – este pentru că aspectul sanitar este impregnat și de factorul politic. Atâta vreme cât în țara noastră suntem atât de sceptici și atât de scăzută încrederea în clasa politică, de aici și problema lipsei de încredere”, a completat preotul Dorel Galan.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.