Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, a ajuns in Romania si a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Iohannis VIDEO

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va efectua astăzi o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, discuţiile vizând dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană, potrivit Mediafax.

Emmanuel Macron a fot primit joi la Palatul Cotroceni cu onoruri militare.

Preşedintele francez este însoţit de Prima Doamnă Brigitte Macron. Au fost intonate cele două imnuri de stat şi a fost trecută în revistă garda de onoare. Preşedintele Macron a salutat în limba română garda de onoare. Cei doi preşedinţi şi-au prezentat membrii delegaţiilor care îi însoţesc.

„Discuţiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi preşedinţi vor susţine o conferinţă de presă comună”, a transmis Administraţia Prezidenţială, în legătură cu această vizită.

Tudose: Vizita preşedintelui Franţei, extrem de importantă pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale

Premierul Mihai Tudose consideră vizita preşedintelui Franţei în România „extrem de importantă” pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, îndeosebi în domeniul economic, precum şi pentru consolidarea cooperării în plan european, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

„Vizita preşedintelui Franţei în România este extrem de importantă pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, îndeosebi în domeniul economic, precum şi pentru consolidarea cooperării în plan european, în dosarele de interes major pentru ambele părţi”, transmite premierul Mihai Tudose.

Liderul de la Palatul Victoria va oferi joi un dejun de lucru în onoarea lui Emmanuel Macron. În cadrul acestuia, vor fi abordate aspecte privind cooperarea în sectoarele economic, energetic, cercetare şi cultural.

Astfel, premierul Mihai Tudose va prezenta progresele economice făcute de România, măsurile luate de Guvern în acest domeniu şi oportunităţile de investiţii, în condiţiile în care ţara noastră a înregistrat în trimestru al doilea o creştere economică de 5,9%, cea mai mare din UE, transmite Executivul.

Aderarea României la Spaţiul Schengen este un alt subiect, având în vedere că România îndeplineşte condiţiile tehnice, decizia fiind în acest moment la nivel politic.

„Şeful Executivului va exprima interesul Guvernului de la Bucureşti pentru continuarea dialogului susţinut în pregătirea Preşedinţiei României a Consiliului UE, pornind de la expertiza Franţei în domeniul afacerilor europene. Pregătirea Sezonului cultural România-Franţa, desfăşurat în perioada 1 decembrie 2018-30 iunie 2019, care va marca Centenarul creării României moderne şi va oferi şansa unei mai bune cunoaşteri a ţării noastre în plan extern, se va afla între subiectele dejunului de lucru”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

Delegaţia română condusă de prim-ministrul Mihai Tudose este compusă din ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, ministrul Economiei, Mihai Fifor, ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Sorin Cîmpeanu, membru al Camerei Deputaţilor, consilierii de stat Florin Vodiţă, Gabriel Andronache, Felix Rache.

Din delegaţia franceză condusă de preşedintele Emmanuel Macron fac parte ministrul Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau, ambasadoarea Franţei în România, Michèle Ramis, Şeful Statului Major particular al Preşedintelui, Amiral Bernard Rogel, consilierii Philippe Etienne, Clément Beaune, Barbara Frugier, Nicolas Jegou.

Vizita lui Macron a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de preşedinţii României şi Franţei în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie, ocazie cu care Macron a acceptat propunerea lui Iohannis de a continua dialogul la Bucureşti.

Programul oficial prevede o întâlnire tete-a-tete între cei doi şefi de stat, dar şi o declaraţie comună de presă.

De la ora 15.00, preşedintele Franţei se va întâlni cu premierul Mihai Tudose.

Spre seară, la ora 17.30, preşedintele Klaus Iohannis îl va însoţi pe Emmanuel Macron într-o vizită la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, iar la ora 19.30, la Palatul Cotroceni va avea loc o recepţie oferită în onoarea preşedintelui Franţei.

Emmanuel Macron va solicita norme mai bune pentru lucrătorii francezi în condiţiile unei concurenţe neloiale a forţei de muncă din Europa de Est, în timpul unei vizite pe care o va efectua în regiune în perioada 23-25 august, a declarat, săptămana trecută, un oficial francez, citat de Reuters.

Macron s-a angajat să ia măsuri pentru a contracara „dumpingul social” în Franţa, metodă prin care companiile folosesc forţă de muncă mai ieftină din statele mai sărace din Europa de Est şi ameninţă locurile de muncă ale lucrătorilor francezi.

Oficialul francez a declarat, sub protecţia anonimatului, că Emmanuel Macron va milita pentru reguli mai stricte privind piaţa muncii în timpul călătoriei sale în Austria, România şi Bulgaria, în perioada 23-25 august, când va purta discuţii şi cu premierii din Cehia şi Slovacia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.