Prima zi a anului, primul accident! O mașină s-a răsturnat în Sânmărghita, iar șoferul a rămas blocat înăuntru

Două autospeciale și un echipaj SAJ au fost alertate, în această dimineață, în jurul orei 7.40, ca urmare a ieșirii în afara părții carosabile a unui autoturism, în localitatea Sânmărghita, com. Mica. 

Pompierii au găsit autoturismul răsturnat în afara părții carosabile, iar peste acesta erau căzute mai multe fire de transport al energiei electrice, după ce stâlpul de susținere a acestuia a fost rupt în impactul cu autoturismul respectiv. 

Înăuntrul autovehicului se afla un tânăr care prezenta multiple traumatisme și care era prins în centura de siguranță.

Pompierii au suspendat firele de energie electrică și au pătruns prin portbagajul mașinii, pentru a extrage tânărul de 19 ani de pe locul șoferului. 

Extragerea a fost realizată cu echipamentele specifice, astfel încât să nu-i fie agravate traumatismele suferite. 

Bărbatul a fost preluat în stare de conștiență de către echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.