Primarul Boc o desființează pe Viorica Dăncilă. „Premierul a fost în diverse vizite unde mai bine stătea acasă! Ne-a aruncat în aer toată politica noastră externă! Candidatul PSD nu are argumente”

Primarul Clujului Emil Boc a desființat-o pe Viorica Dăncilă la un post de radio local pentru modul în care a reprezentat România pe plan extern.

Fostul premier a ținut să precizeze că în unele momente mai bine ar fi fost pentru țara noastră ca liderul PSD să stea acasă. Edilul Clujului a mai ținut să precizeze în acest context că rezultatele alegerilor europarlamentare și prezidențale nu trebuie comparate deoarece au mize total diferite.

„Cred că aceste rezultate (n.r.: de la prezidențiale în comparație cu cele de la europarlamentare; era vorba de rezultatele USR-PLUS / PNL) arată o stare de fapt existentă. La europarlamentare a fost un context electoral foarte diferit în care componenta legată de corupție și justiție i-a motivat pe oameni. La alegerile prezidențiale a fost un vot rațional, pe decizii ferme.

Eu cred că în aceste alegeri miza e dincolo de miza proatlantică, de cine poate reprezenta în lume. Cine poate reprezenta cu demnitate România în lume? Cei doi candidați au avut funcții publice în stat. Dar aici lucrurile sunt clare. Un candidat merge într-o țară și nu știe unde se află.

Celălalt a reprezentat interesele României la cel mai înalt nivel și de aceea România are în continuare cele mai înalte garanții de securitate din întreaga istorie. Vreau să știți că aceste lucruri nu sunt câștigate pentru totdeauna. Da, într-adevăr a fost pus trenul pe șine: UE, NATO, parteneriatul strategic cu SUA. Dar acelea nu se susțin de la sine dacă nu ai în vârful statului oameni care să cunoască aceste teme, să fie credibili și să se preocupe. Și atunci comparați! Dacă vreți în continuare să avem cele mai înalte garanții de securitate din întreaga noastră istorie. Astăzi noi discutăm despre democrație, probleme locale, alegeri… dar la 400 de kilometri de granițele României suntem cu glonțul pe țeavă. Alții nu au această șansă!

Când facem această alegere, când ne referim la viitorul șef al statului, trebuie să ne gândim oare cine poate să ne reprezinte la cel mai înalt nivel cu cele mai bune argumente? Putem să-i comparăm pe cei doi candidați pentru că fiecare a exercitat atribuții de reprezentare a statului român.

Premierul a fost în diverse vizite unde mai bine stătea acasă! De exemplu, când a plecat într-o țară și a vorbit de altă țară sau când a plecat prin străinătate și a distrus tot mandatul nostru la ONU și bătălia noastră din ultimii 60 de ani prin câteva declarații. Ne-a aruncat în aer toată politica noastră externă! În politica externă n-ai nevoie de amatorism. N-ai nevoie de oameni care să se trezească dimineața într-un fel și seara să se culce altfel. Candidatul PSD nu are argumente.

Eu spun că cea mai mare provocare pentru anii care urmează este resursa umană. E importantă și infrastructura, dar cea mai importantă e resursa umanaă. (…) Cei din străinătate ce vor? Vor ca și în România să fie respect față de cetățean, egalitate în fața legii, respect față de reguli, egalitate de tratament, servicii de calitate oferite de administrația centrală și locală și să se simtă cetățeanul că e stăpân în țara lui și nu pilele, cunoștințele și relațiile sunt acelea care stabilesc regulile jocului într-un stat”, a precizat Emil Boc într-o emisiune online transmisă de ZIUA de CLUJ, citat de stiripesurse.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.