Principesa Margareta si Principele Radu al Romaniei – cetateni de onoare ai judetului Cluj

Consiliul Judetean Cluj a initiat un proiect de hotarare privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj – „Clujean de onoare” Alteţelor Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României şi Principelui Radu al României, document care va fi supus aprobării plenului deliberativului clujean în cadrul primei şedinţe a forului administrativ judeţean, eveniment care va avea loc miercuri, 28 ianuarie 2015, cu începere de la ora 13.00.

principesa margareta si principele radu duda

„Consider că prin acest gest îndeplinim o datorie de onoare a autorităţilor clujene, aceea de a recunoaşte şi aprecia, la adevărata valoare, implicarea şi sprijinul deosebit pe care Alteţele Lor Regale le-au manifestat în numeroase domenii, în beneficiul direct al clujenilor, în continuarea unei nobile misiuni asumate încă de la început de Casa Regală a României. Convins fiind de faptul că prin această iniţiativă sunt în asentimentul colegilor mei, le voi propune consilierilor judeţeni să se alăture acestui demers şi să devină co-iniţiatori ai proiectului de hotărâre”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Vakar Istvan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.