Probleme financiare la CFR Cluj! Daniel Stanciu: „S-au adunat foarte multe cheltuieli”

Deşi se află pe primul loc în Liga 1, CFR Cluj nu duce lipsă de probleme de ordin financiar, confirmate şi de directorul sportiv al echipei, Daniel Stanciu, care a declarat că s-au adunat foarte multe cheltuieli.

Potrivit ultimelor zvonuri din anturajul clubului, mai mulţi jucători au reclamat că sunt cu salariile neplătite de două luni, iar unii dintre ei nu au primit nici măcar prima pentru câştigarea titlului din sezonul trecut.

„A fost o discuţie pentru că jucătorii şi-au negociat contractele în funcţie de… s-a stabilit sezonul trecut ca primele să se primească după încasarea drepturilor de televizare şi participării în cupele europene, oarecum să relaxezi din punct de vedere financiar.

Au fost stipulate prin acorduri între jucători şi conducere, însă au fost eşalonate pe mai multe luni. Din octombrie până în decembrie. S-a stabilit ca ele să fie plătite în decembrie. Urmează ca zilele viitoare să se achite la toată lumea pentru că aşa s-a stabilit la sfârşitul verii” a declarat oficialul campioanei la Telekom Sport.

Daniel Stanciu a vorbit și despre sumele cheltuite de echipă în ultima perioadă de timp. „S-au adunat foarte multe cheltuieli în acestă perioadă. Cred că avem plăţi care sar de un milion, pentru că au venit foarte multe taxe, impozite, care trebuiesc plătite. Am plătit cantonamentul, deplasările”, a precizat directorul sportiv.

Campioana CFR Cluj va întâlni luni, 17 decembrie, la Ovidiu, gruparea Viitorul Constanţa, de la ora 20:00. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.