Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, este foc și pară pe cetățenii care înfundă pompele care deservesc rețeaua de canalizare a localității.
„Ne confruntăm, din nou, într-un timp relativ scurt, cu înfundarea pompelor de pe străzile Republicii și Ion Creangă, care deservesc rețeaua de canalizare a apelor uzate menajere a localității Chinteni. Motivul este, și de această dată, folosirea improprie a rețelei de canalizare.
Trebuie să înțelegem că, în cazul în care vom continuă să tratăm sistemul de canalizare ca pe un tomberon în care aruncăm, fără nici o reținere, de la produse alimentare la produse de igienă feminină, consecințele pentru noi toți, vor fi, din ce în ce mai neplăcute.
Ca o măsură de siguranță, Compania de Apă Someș va putea trece la obligarea utilizatorilor de a monta un grilaj pe rețeaua de canalizare, la ieșirea de pe proprietatea fiecăruia.
Pe lângă neplăcerile și disconfortul creat locuitorilor din imediata apropiere a stațiilor de pompare, fiecare blocaj presupune și un efort de circa 4-5 ore al echipei de intervenție pentru remedierea situației”, a transmis edilul din Chinteni.
Comuna Chinteni s-a confruntat săptămâna aceasta cu întreruperea gazului, după o defecțiune la stația de reglare E.ON, pe raza municipiului Cluj-Napoca, problema nedatorându-se celor de la CPL Concordia.
Echipele de intervenție s-au aflat atunci în teren până la ora 02:00.
„Prefectul Județului Cluj a convocat, la solicitarea noastră, o întâlnire a celor două societăți – CPL Concordia și E.ON GAZ în vederea stabilirii unor măsuri care să preîntâmpine producerea unor astfel de situații pe viitor”, a declarat Lucia Suciu.