Proiectul noului Park&Ride de lângă aeroportul din Cluj intră în linie dreaptă. S-a identificat terenul

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat inițierea unui proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al Județului Cluj în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca a imobilului situat pe strada Traian Vuia nr. 149-151, în vederea realizării obiectivului de investiții „Park and Ride”.

Sistemul de park and ride se va realiza în baza protocolului de colaborare încheiat între Județul Cluj și Municipiul Cluj-Napoca pentru stimularea mobilității prin utilizarea mijloacelor de transport public.

Proiectul prevede amenajarea accesului din drumul național și a unei platforme pentru zona de parcare, cu un total de 863 de locuri de parcare, accese auto și pietonale cu dotările aferente, dar și o stație de bike sharing cu tot ce presupune aceasta.

De asemenea, este prevăzută și amenajarea unui terminal tip autogară, care va cuprinde Corp C1 – clădire terminal și copertină, Corp C2 – copertină autocare și piațetă publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.