Rata somajului a crescut in ultimul trimestru din 2012. Avem aproximativ 684.000 de someri

someriInstitutul National de Statistica (INS) a anuntat ca rata somajului a crescut in ultimul trimestru al anului trecut, de la 6,8% la 6,9%. Comparativ cu trimestrul patru din 2011, rata somajului este in scadere, de la 7,7%. Numarul somerilor a ajuns la 684.000.

În trimestrul al patrulea al anului trecut populaţia activă a României era de 9,89 milioane persoane, din care 9,21 milioane persoane ocupate şi 684.000 de şomeri.

„Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,7 puncte procentuale (7,2% pentru bărbaţi faţă de 6,5% pentru femei), iar pe medii rezidenţiale de 3,7 puncte procentuale (8,5% pentru mediul urban, faţă de 4,8% pentru mediul rural). Rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (22,7%) în rândul tinerilor (15-24 ani)”, se arată într-un comunicat al INS, potrivit Mediafax.

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) s-a plasat la 59,3%, fiind mai mare cu 1,4% decât cea înregistrată în acelaşi trimestru din 2011, dar în scădere comparativ cu trimestrul anterior, cu 1,5 puncte.

„Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 63,6%, la o distanţă de 6,4 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020”, conform sursei citate.

Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbaţi (66,8%, faţă de 51,9% pentru femei) şi pentru persoanele rezidente în mediul rural (60,5% faţă de 58,5% în mediul urban).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 23,1%.

Datele se referă la şomajul definit de Biroul Internaţional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, şomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiţii – nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.