Razie anti-COVID la terasele și localurile din Piața Unirii și Piața Muzeului

Polițiștii clujeni au organizat miercuri o acțiune pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  

Astfel, miercuri, 12 mai, în intervalul orar 18.00-20.00, respectiv 22.30-00.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca și cei ai Secțiilor Rurale Apahida, Florești și Baciu, au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării Mobile „Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, pe raza municipiului și a comunelor arondate.

S-a acționat în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirii infracțiunilor comise în segmentul stradal, precum și pentru verificarea respectării normelor instituite în contextul stării de alertă.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 140 de persoane și au fost oprite pentru control 88 de autoturisme. Totodată, s-a verificat respectarea normelor instituite în contextul pandemiei de către operatorii economici, fiind verificate terase și baruri din Piața Unirii și Piața Muzeului.

Neregulile constatate au condus la aplicarea unui număr de 24 de sancțiuni contravenționale, 12 dintre acestea fiind aplicate în conformitate cu Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19″, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale ca urmare a nerespectării  normelor de circulație pe drumul public dar și pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.