Polițiștii clujeni au ieșit la razie în tot orașul, inclusiv pe „strada studenților”, Piezișă, și au verificat 500 de persoane și 110 societăți comerciale din Cluj, în ultimele 24 de ore.
Astfel, polițiștii în colaborare cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Direcţiei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, în întreg județul.
În ultimele 24 de ore, în urma controalelor derulate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind măsurile de protecție individuală.
Totodată, au fost verificate peste 300 de mijloace de transport în comun. Printre acțiuni s-a numărat și o razie pe strada Piezișă din Cluj-Napoca, unde în intervalul 20:00-22:00, polițiștii au verificat dacă sunt respectate măsurile de protecție în contextul prevenirii răspândirii COVID-19.
Astfel, în urma nerespectării prevederilor legii nr. 55/2020 privind purtarea măștii de protecție în zonele aglomerate, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale.