Recomandările importante ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru seara de Anul Nou

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă le recomandă românilor să fie precauţi în timpul Revelionului, scrie MEDIAFAX.

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au transmis un mesaj de Anul Nou.

„A început număratoarea inversă până la noaptea dintre ani, iar noi, pompierii, avem două recomandări pentru voi: Nu neglijaţi respectarea măsurilor pentru limitarea răspândirii noului tip de coronavirus! Nu permiteţi copiilor jocul cu petarde şi artificii! Dacă respectaţi cele două reguli simple, veţi intra sănătoşi în noul an!”, scrie în mesajul IGSU, potrivit Mediafax.

Pompierii mai spun că este important ca românii să sărbătorească acasă, în familie, şi să poarte mască şi să păstreze distanţa fizică. În ceea ce priveşte artificiile, pompierii le recomandă românilor să nu le utilizeze în încăperi şi spaţii închise, balcoane, holuri de bloc şi pe terase.

De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în vecinătatea surselor de încălzire şi nu pot fi lăasate la îndemâna copiilor. În noaptea Revelionului, peste 5.200 de pompieri vor asigura misiunile de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă, la nivel naţional.

Răspunsul la solicitările cetăţenilor va fi gestionat cu peste 3.300 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 130 maşini de descarcerare, 329 ambulanţe SMURD, 31 unităţi de terapie intensivă mobilă, 8 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic, precum şi 39 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.