Record de viteza pe Autostrada Transilvania. Un tanar a gonit cu 225 km/h

politia rutieraUnui tânăr clujean in varsta de 23 de ani i-a fost retinut permisul de conducere pentru trei luni de zile după ce a fost prins de poliţişti gonind cu 225 km/h pe Autostrada Transilvania. Oamenii legii sustin că acesta este un record pe A3.

„Duminica, 12 mai, în jurul orei 13:30, poliţiştii Biroului Autostrăzi Transilvania au depistat pe Autostrada Transilvania – Calea 2 (Gilău – Turda) un tânăr de 23 de ani, din judeţul Cluj, care conducea un autoturism având o viteză de 225 km/h, conform înregistrării făcute cu aparatul radar. Conducătorul auto a fost oprit de poliţişti care l-au sancţionat contravenţional cu amendă, fiindu-i totodată suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.

În total, polițiștii au aplicat duminica 20 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea OUG 195 din 2002 în valoare de 3.075 lei și au fost reținute trei permise de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.