Refugiul sufletelor abandonate! Premiera documentarului „The Dropbox” a umplut Cinema Mărăşti!

Miercuri seara, 14 martie, Cinematograful Mărăşti din Cluj-Napoca a găzduit premiera filmului documentar „The Dropbox – Cutia de aruncat copii”, în faţa unei săli pline, eveniment care a făcut parte din programul dedicat Marşului pentru Viaţă.

Abandonul copiilor la naştere este o problemă majoră la nivel mondial, dar în Coreea de Sud este una crucială şi extrem de tensionată, sute de mame aleg această cale după naştere pentru a scăpa de un copil nedorit sau cu dizabilităţi. Acest documentar răvăşitor, dramatic şi sensibil spune povestea unui pastor care salvează de la moarte sute de bebeluşi abandonaţi pe străzile Seul-ului şi îi creşte cu aceeaşi dragoste ca şi cum ar fi ai lui, oferindu-le şansa la viaţă pe care părinţii lor naturali le-au refuzat-o.

Sute de mame din Coreea de Sud, minore fiind majoritatea dintre ele, îşi abandonează copiii deoarece fie nu au posibilitatea de a-i întreţine şi a le oferi un cămin, fie bebeluşii se nasc cu dizabilităţi, fie nu i-au dorit niciodată. Pastorul Lee şi soţia sa le oferă acestor suflete abandonate un refugiu.

„The Dropbox” reprezintă o soluţie învechită, dar încă folosită, în Coreea de luptă împotriva abandonului copiilor – o cutie montată la intrarea în spitale şi în biserici unde mamele îşi pot abandona bebeluşii nedoriţi în siguranţă pentru a nu-i lăsa afară, în frig sau prin tomberoane. Pastorul Lee Jong-rak a construit şi el o astfel de cutie la intrarea în lăcaşul de cult pe care îl conduce, iar până astăzi a primit peste 600 de copii abandonaţi.

Acest demers al „cutiei” a fost intens criticat de autorităţile coreene deoarece după abandon nu există nicio evidenţă a celor care îşi părăsesc copiii în aceste recipiente, nefiind cunoscută nici data naşterii. Astfel este imposibil pentru un copil să o găsească pe cea care i-a dat viaţă atunci când va creşte şi va dori acest lucru.

TRAILER

Fiecare suflet are dreptul la viaţă!

Sute de clujeni au umplut Cinematograful Mărăşti în această seară, iar documentarul va mai putea fi văzut miercuri, 21 martie, de la ora 19:00, la Cinema Dacia din Mănăştur.

Marşul pentru Viaţă va avea loc sâmbătă, 24 martie, începând cu ora 15:00, în Piaţa Unirii din Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.