Regele Mihai de România împlineşte, joi, 91 de ani. În urmă cu 20 de ani, peste un milion de români sărbătoareau în Bucureşti revenirea Regelui Mihai în ţară după un exil de aproape 50 de ani.
De atunci încoace, Regele şi-a redobândit cetăţenia română, a primit o parte din proprietăţi înapoi, a făcut lobby pentru intrarea României în NATO şi UE, a fost omagiat şi aproape înjurat de preşedinţii României.
La 91 de ani, Regele Mihai rămâne una din marile figuri ale istoriei secolului XX.
La mulţi ani, Majestate!