Remiză albă pentru „U” Cluj la Clinceni! „Studenții” rămân pe loc de baraj, dar sunt obligați să câștige ultimele trei etape!

Universitatea Cluj a obținut o remiză albă joi, 16 mai, pe terenul ocupantei locului secund, Academica Clinceni, într-o partidă care a contat pentru etapa a 35-a din Liga a 2-a.

Meciul a fost unul extrem de echilibrat și tacticizat, dar fără ocazii de gol notabile, la capătul unei prime reprize anoste și plictisitoare.

În prima parte a reprizei secunde Clinceniul a avut câteva ocazii importante, clujenii având mari probleme în a trece centrul terenului în primul sfert de oră din repriza secundă. Academica a fost aproape de gol prin Dumitru şi Barbu, care nu l-au putut învinge pe Dur-Bozoancă la cele mai mari ocazii ale ilfovenilor.

„U” a ieșit la rampă și a început să devină mai periculoasă, Goga a ratat ocazia meciului, singur cu Vâlceanu, iar atacantul a fost aproape de a deschide scorul de încă trei ori, fără noroc, iar clujenii au dominat finalul partidei. Pârvulescu a trimis o minge în plasa laterală în urma unei situații din minutul 82, iar golgheterul Gavra s-a complicat în prelungiri şi a întârziat o reluare din poziţie bună.

Meciul s-a încheiat 0-0, iar pentru „U” șansele de a prinde un loc care promovează direct au scăzut vertiginos, distanţa față de locul 2 rămâne tot de cinci puncte, cu trei etape rămase de jucat.

Echipele de start:

Academica Clinceni: Oct. Vâlceanu – P. Pârvulescu, Andr. Răuţă, Patriche (cpt.), Dobrescu – Şut, Barbu – Rob. Ion (Vl. Mihalcea 83′), Vas. Olariu, Cr. Dumitru (Mitrov 87′) – Paţurcă (Gliga 55′)
Rezerve neutilizate: Ureche – Găină, Nicola, Horşia
Antrenor: Ilie Poenaru

„U” Cluj: Dur-Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Andr. Cordoş, Berci – Gab. Giurgiu (Mir. Axente 80′), G. Florescu (Greu 59′) – Hordouan (Haţiegan 75′), Goga (cpt.), Nic. Pîrvulescu – Gavra
Rezerve neutilizate: Iul. Dinu – Chitoşcă, Telcean, I. Ursu
Antrenor: Bogdan Lobonţ

Etapa viitoare, „U” Cluj va primi vizita formației Sportul Snagov, partidă programată marți, 21 mai, pe Cluj Arena.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.