Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 91 milioane de euro, înregistrând o creștere de aproape 40%, cea mai mare dintre jucătorii de top de pe piața serviciilor medicale private din România. Astfel, furnizorul urmează același trend ascendent al ultimilor ani, în care a raportat anual creșteri organice de două cifre. Totodată, REGINA MARIA își păstrează o poziție dominantă și pe segmentul pachetelor medicale pentru companii, cu un portofoliu de aproape 400.000 de pachete de prevenție – cu peste 20% mai mult față de 2015 și cu 10% peste ținta bugetată pentru finalul anului trecut.
Pentru anul 2017, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA are ca obiectiv o creștere de 30% a cifrei de afaceri, procent obținut în mare parte organic, dar și prin achizițiile pe care compania le are în plan și în acest an.
„Am crezut de la început că o strategie axată pe calitate va aduce mai multe roade și iată că rezultatele sunt vizibile și constante. REGINA MARIA a avut, și de această dată, o creștere mult peste media pieței, de aproximativ patru ori mai mare, bazată în primul rând pe o creștere organică, dar și pe o analiză extrem de atentă a oportunităților de investiție. În ultimii ani, REGINA MARIA a fost în prim-planul celor mai importante tranzacții din piață, iar în 2017 vom continua expansiunea. Avem un buget de achiziții similar celui de anul trecut și analizăm toate oportunitățile din piață cu cea mai mare deschidere”, a punctat Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA: cea mai mare creștere pe segmentul pachetelor medicale corporate
REGINA MARIA a depășit valorile bugetate anul trecut pe segmentul corporate și are în portofoliul actual aproape 400.000 de abonamente medicale pentru companii, cu peste 20% mai mult decât la finalul anului 2015. Astfel, furnizorul își păstrează poziția dominantă într-o piață care a depășit semnificativ pragul de 1 milion de pachete de prevenție. Compania este prima care a introdus abonamentele medicale în România, în urmă cu 21 de ani, ulterior lansând și primele pachete medicale individuale, adresate persoanelor fizice. Din 2016, Rețeaua REGINA MARIA oferă și primele pachete de pe piață destinate IMM-urilor și start-up-urilor, indiferent de numărul de angajați.
„2016 a urmat același trend ascendent din ultimii ani și avem toate premisele să credem că până în 2020 acest segment de business se va dubla. Abonamentele medicale sunt cele mai atractive pentru companii și pentru angajați. Mai mult, din luna ianuarie a acestui an, abonamentele de sănătate achitate de angajați sunt deductibile – o măsură pe care am susținut-o. Luând în considerare acești factori, precum și semnalele pozitive primite de la clienții noștri, obiectivul REGINA MARIA de creștere pe segmentul corporate este de aproximativ 15% în 2017. Suntem interesați să creștem business-ul și în zona companiilor mici și mijlocii, pentru care am creat pachete de prevenție dedicate”, a adăugat Fady Chreih.
Compania reunește, în prezent, peste 3500 de angajați și colaboratori. Doar anul trecut au fost create, în cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA, 700 de noi locuri de muncă.