Revine Maratonul Vaccinării la Sala Polivalentă din Cluj pentru rapel. Adolescenții peste 12 ani se vor putea vaccina

Maratonul vaccinării de la Cluj-Napoca va reveni săptămâna aceasta cu ediția pentru rapel. Astfel, timp de trei zile, non-stop – de vineri, 4 iunie, ora 16:00, până luni, 7 iunie, ora 8:00, persoanele care s-au vaccinat cu prima doză a serului Pfizer/BioNTech, în perioada 14-17 mai, vor primi rapelul la centrul de vaccinare care va fi amenajat la BTarena Cluj-Napoca.

De asemenea, în cadrul evenimentului, se va putea administra și prima doză de vaccin pentru persoanele începând cu vârsta de 12 ani. Pentru rapel, aceștia vor trebui să se adreseze altor centre de vaccinare. Pentru minori, sunt necesare prezența și acordul scris al unui părinte sau al tutorelui legal.

Persoanele care se prezintă la vaccin trebuie să aibă asupra lor doar cu actul de identitate (același ca la prima doză)/pașaportul și adeverința de vaccinare pe care ai primit-o la prima doză, iar minorii acordul scris al părintelui/tutorelui.

Este recomandat ca, înainte să vă prezentați la centrul de vaccinare, să completați documentele necesare pentru a facilita procesul de vaccinare și a se evita aglomerarea. Formularele vor fi disponibile și la centrul de vaccinare. Chestionarul de triaj poate fi descărcat de AICI.

Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, Spitalele universitare din Cluj-Napoca, Colegiul Medicilor Cluj, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.