Daca la nivel naţional, USL a câştigat alegerile parlamentare cu o majoritate covârşitoare, la nivelul judeţului Cluj, ARD şi USL şi-au împărţit frăţeşte colegiile. În urma numărătorii paralele efectuate de partide avem următorii câştigători:
Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor a fost câștigat de Adrian Oros (USL), cu aproximativ 48% din voturi. Colegiul 2 revine candidatului ARD, Daniel Buda, deși a obținut circa 8.000 de voturi, cu 1.000 mai puțin decât Steluța Cătăniciu (USL), care a adunat prea puține voturi la nivel județean pentru a putea spera la un mandat.
Colegiul 3 a fost adjudecat cu peste 50% plus unu din voturi de Aurelia Cristea, candidatul USL, cu peste 13.000 de voturi. Aceasta l-a învins pe candidatul ARD, Petru Călian, a pierdut.
Colegiul 4 a fost luat de Adrian Gurzău (ADR).
Colegiul 1 Senatorial a fost câștigat de candidatul ADR, Alin Tișe, care l-a învins pe Mircia Giurgiu. De asemenea, Colegiul 2 – Senat a fost închis cu peste 50% din voturi de doctorul Șerban Rădulescu (USL).
Datele au rezultat în urmare numărătorii făcute de PDL și USL și pot suferi unele schimbări.
Conform acelorași surse, USL a reușit la nivelul județului Cluj să câştige 6 colegii cu peste 50% din voturi: Colegiul 3, Colegiul 5, Colegiul 6 și Colegiul 9 Camera Deputaților, dar și Colegiul 2 Senat și Colegiul 3 Senat, câștigat de Marius Nicoară.
Biroul Electoral Județean (BEJ) Cluj ar urma să ofere primele date privind distribuși mandatelor în cursul acestei dimineți.