România va găzdui patru meciuri la EURO 2020

Arena Națională din București va fi gazda a patru meciuri la Campionatul European de fotbal din 2020.

arena nationala

Capitala României a fost desemnată, vineri, la Geneva, de membrii Comitetului Executiv al UEFA, să găzduiască, pe Arena Naţională, patru meciuri, trei din faza grupelor şi unul din optimile de finală, în cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020, alături de alte 12 oraşe.

Este pentru prima dată când România a fost aleasă să găzduiască meciuri de o asemenea anvergură.

Potrivit raportului de evaluare a celor 19 dosare de candidatură, întocmit de UEFA, România are de rezolvat în următorii şase ani probleme de infrastructură pentru a organiza în condiţii optime meciuri de la Euro 2020. Astfel, a fost scoasă în evidenţă slaba legătură dintre Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi oraşul Bucureşti, anunță Mediafax.

Finalizată în 2011, Arena Naţională are o capacitate de 54.851 de locuri şi a găzduit finala Ligii Europa în 2012. Conform UEFA, stadionul are o capacitate mare, dar nu întruneşte toate condiţiile forului european, una dintre acestea fiind numărul insuficient de locuri de parcare. În plus, nici numărul minim de loje permis de UEFA nu este îndeplinit de Arena Naţională. De asemenea, cerinţele UEFA privind ospitalitatea şi mass-media nu sunt întrunite în totalitate.

Referitor la locurile de cazare din Capitală, numărul acestora este la limită, iar cele de categorie inferioară acoperă doar parţial cerinţele UEFA. Însă preţurile sunt competitive, iar autoritatea naţională de turism a promis că tarifele nu vor creşte cu ocazia turneului.

Dacă echipa naţională a României va reuşi calificarea la CE din 2020, două dintre partidele tricolorilor din faza grupelor se vor disputa la Bucureşti. Este pentru prima dată când ţara noastră va găzdui meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.